Ei sunt, de
fapt, copilăria noastră: primul
cuvânt, primul pas, primul joc...
I-aş spune ,,vârsta cea fericită”, cum o numea Creangă în Amintirile sale....
Şi-apoi, m-aş întreba: ce înseamnă ,,acasă”?
Acel loc unde învăţăm
iubirea, toleranţa, politeţea şi toate ,,simţurile”: al măsurării, al ridicolului, adică ,,bunul simţ”...
Poate şi locul de
unde luăm primele modele, care ne arată ce înseamnă Binele şi Raul, Frumosul
şi Urâtul... şi... şi...
Te trezeşti într-o zi că poţi să spui foarte clar, fără
dicţionar, ce înseamnă aceste cuvinte...
E foarte clar că
ele sunt sinonime cu Acasă, cu Familie (cu părinţi şi bunici).
Ar mai fi ceva: ,,Cei şapte ani de-acasă” te-nvaţă ce să faci când pleci ,,de-acasă”! Şi atunci... Nu vei spune şi tu ,,Sunteţi proaste amândouă” sau
,,Ce treabă ai tu, urâtule?”, ci ,,Iată cum se
spune corect, dragă bunică...”
Desigur, veţi
spune că sunt cam mulţi ,,şapte ani”...
E clar că poţi
învăţa totul, sârguincios, într-o singură zi!... Aşa cum ai
citi, de pildăăăă..., Codul bunelor
maniere, sau ai participa la ora de dirigenţie: Astăzi vom învăţa
despre politeţe..., sau despre
diferenţă...
Apoi despre toate
celelalte cuvinte deja învăţate în familie... ce formează conceptul de
CEI ŞAPTE ANI DE
ACASĂ.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu