Exact cu o săptămână înainte de ziua liceului, profesoara
de sport ne anunţă că trebuie să facem un dans rusesc. Deoarece făcusem dansuri
populare şi ruseşti la Chişinău, doamna profesoară m-a numit pe mine să fac
acest dans. Am alcătuit grupul de fete și am început repetiţiile. Cu emoţii şi
frica inerentă că nu o să reuşim, am început să-mi amintesc tot ceea ce
coregraful și profesorul meu, maestru în arta dansului, m-a învaţat. În acele
momente îmi aduceam aminte de clipele frumoase, de experienţele de neuitat, de
bătăturile, incidentele petrecute pe vremea când eram şi eu dansatoare. Fetele
erau receptive, îşi dădeau silinţa, mă ajutau. Roxi, care a făcut și ea un dans
rusesc, m-a ajutat la coregrafie. Cinci zile de muncă intensă, stres ba chiar
și nervi. Şi iată că veni şi ziua de vineri, 30 noiembrie, ziua în care trebuia
sa prezentăm dansul. Toate cu sufletele pline de emoţii am început să intrăm
pe mica scena. Toate privirile erau pe noi şi presupun că şi aşteptările
erau mari. A început muzica şi cu curaj am început să le arătăm celorlalţi ce
talente are clasa de pedagogic. Pe lângă faptul că am făcut mici greşeli..., la
una din piruete am alunecat. Vreau să cred că greşeala nu s-a evidenţiat foarte
tare. La final am primit aplauze și sper că ceilalţi au apreciat munca noastră.
Le mulţumesc
şi fetelor pentru colaborare și ajutor!
Mihaela
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu