joi, 19 decembrie 2013

Vreţi să ştiţi ce a făcut Consiliul Elevilor al liceului nostru ?

                 Ei bine, astăzi, 19 decembrie, în prima activitate, ne-am gândit puţin la copiii orfani. Am pus mână de la mână şi am adunat jucării şi dulciuri pentru a le dărui măcar puţin din ceea ce nu au şi astfel am reuşit să aducem fericirea în sufletele acestor îngeraşi . 
                 Cea de a doua activitate a fost numită "O masă caldă". Eu, Eduard Blidaru şi Paul Aranyoşi, împreună cu alţi elevi voluntari de la Liceul CFR, și câţiva soldaţi, toți îndrumaţi de un domn locotenent, am dăruit oamenilor fără acoperiş câte ceva de-ale gurii. La început, am ajutat la organizarea micului adăpost, un cort militar, apoi am primit fiecare sarcinile lui. Eram precum " Cei 3 crai ", Paul desfăcea pungile cu pâine, Edi le tăia în felii, iar eu le puneam în sac. Am râs, ce-i drept, pe săturate, la glumele făcute de domnul Şerban. Singurul obstacol care ne-a cam încurcat a fost vremea, cam friguţ..., însă ne încălzeam atunci cănd ţineam caserolele cu tocăniţă fierbinte în mâini . Acea tocăniţă...  Cu un miros atât de plăcut... La un moment de linişte, ne-am pus şi nouă acea mirifică mâncare, poate şi pentru că era prânzul la grămadă, dar cred că a fost cea mai delicioasă tocăniţă . 
                  Şi cam asta a fost ziua de azi.

                                                                                                                               Alexa . :*

miercuri, 18 decembrie 2013

O zi de neuitat!


Astăzi, 18.12.2013, cea mai aşteptată zi de până acum, am dăruit cadouri de Crăciun. Eu eram foarte curioasă, deoarce nu ştiam ce o să primesc de la Roxana J.,  cea care mi-a făcut cadoul. Am observat că Roxi se purta ciudat,  încerca să se ascundă ca să nu înceapă să râdă.  Venise momentul aşteptat, era rândul Roxanei să meargă să ia cadoul de sub brad şi să mi-l dăruiască. Majoritatea fetelor au început să râdă şi să îmi filmeze reacţia, eu eram foarte emoţionată, în acelaşi timp şi foarte speriată, deoarece nu ştiam ce urma să se întâmple… (M-am chinuit câteva minute să desfac cadoul).  Ce credeţi că se afla în acea pungă? Înainte de a vă spune, ar trebui să ştiti că draga mea Roxana, pe lângă faptul că îmi este o prietenă adevărată, este o fată căreia îi trec o mulţime de idei trăsnite prin cap. Deci, am primit într-o punguţă mică o altă punguţă înconjurată de mult scotch, un cartof şi o ceapă :)) şi o mică felicitare. În timpul acesta (când eu mă chinuiam să desfac punguţa!) toţi râdeau, iar eu chiar nu ştiam cum să reacţionez, eram înconjurată de toată clasa şi de domnul diriginte, care au fost foarte curioşi să afle ce cadou am primit. După câteva secunde se strecoară şi Roxi printre ei cu o altă pungă… ADEVĂRATUL CADOU, în care am primit un pulover super drăguţ, o cană, un parfum care miroase superb, o ciocolată, o portocală şi, nu în ultimul rând, o felicitare în care mi-a scris foarte frumos, unde se regăseau şi aceste cuvinte minunate: ''Te iubesc mult, mult, mult!'' Şi eu o iubesc foarte mult şi îi mulţumesc din suflet pentru tot, mi-a plăcut extrem de mult ideea ei şi ambele cadouri sunt minunate!
Pentru toţi colegii au fost cadouri foarte frumoase şi de bun gust, toţi am fost mulţumiţi de ceea ce am pirmit. Nu am să uit niciodată această zi minunată!


                                                                                                              Lore


marți, 17 decembrie 2013

Şi a venit iarna...

      Mulţi dintre noi cred că aşteaptau cu mare drag iarna. Poate pentru că iubiţi zăpada şi ninsoarea, vă plac sporturile de iarnă sau adoraţi cum totul în jur este atât de alb, de pur şi de liniştitor. E anotimpul în care căldura este cea mai căutată. Ceaiul, cafeaua şi ciocolata caldă sunt licorile de care nu ne putem lipsi acum. 
     Decembrie este supranumită şi ‘’Luna Cadourilor’’ pentru că avem trei sărbatori importante în această lună: Sfântul Nicolae pe 6 Decembrie, Crăciunul sau Naşterea Domnului pe 25 Decembrie şi Revelionul care este în ultima zi din an pe 31 Decembrie. 
     Luna aceasta ne face să ne gândim la tot ce-am făcut de-a lungul anului: ce-am greşit şi ce am facut bine, cine ne-a părăsit şi cine ne-a rămas alături, ce oameni noi am întâlnit, cum a fost viaţa noastră de boboci până acum şi ce speranţe avem pentru anul viitor. Toţi ne pregătim cum putem mai bine pentru Noul An. Şi clasa noastră are ceva din spiritul sărbătorilor precum ‘’Brăduţul nostru de Aur’’ şi cu puţin roşu. ca să-ţi ia ochii cănd îl vezi si multe, multe oranamente.
    Şi aşa mai este foarte puţin până când vom lua mult dorita vacanţă, în care ne vom relaxa, vom petrece şi ne vom încărca bateriile pentru Noul An, după care ne vom continua aventura noastră de boboci pe tărâmurile necunoscute ale Educaţiei.

                                                                                                        - Carmen

PRIETENIA

                Prietenia, oare ce înseamnă acest cuvânt? - mereu ne-am întrebat, dar după ce-am întâlnit-o, am aflat că adevărata prietenie înseamnă un singur suflet care trăiește în două sau mai multe trupuri, indiferent de distanța care le desparte, perioada de timp în care s-au cunoscut și, cu atat mai mult, durata în care au fost unite de aceasta relație. Dar adevărata prietenie înseamnă și sacrificii, respect, înțelegere, sinceritate, loialitate, deschidere, empatie și multe altele. 
                Asta trăim noi acum, elevii clasei a IX-a P, o prietenie adevărată care sperăm să nu se termine niciodată. 
                Această prietenie nu s-a clădit doar în timpul școlii, ci și în activitățile extrașcolare, dar și prin simpla prezență la momentele importante  din viața fiecăruia, cum a fost de exemplu ziua Iuliei, o fată foarte drăguță și plină viață. La  ziua ei ne-am distrat toate!!!

LA MULȚI ANI, IULIA!! 
P.S. Promit că data viitoare nu uit să mă semnez... cumva! (nota editorului)

Pentru prima mea postare...

 pe blog m-am gândit să vă spun cum m-am cunoscut eu cu Raluca Amalia Vlad...
     Noi două ne-am cunoscut înainte să dăm probele de admitere. Vorbeam destul de des, dar,  sinceră să fiu, nu mă gândeam că voi ajunge în aceeaşi clasă cu ea sau măcar la acelaşi liceu. Niciodată nu vorbisem despre acest lucru. 
     În ziua probei de literatură, când stăteam şi aşteptam împreună cu mama să mă strige, am văzut-o pe Raluca. Nu am vrut să mă duc la ea pentru că îmi era ruşine, dar ea, când m-a văzut, mi-a făcut semn să mă duc la ea. Am stat, am vorbit şi ne-am cunoscut mai bine.  Mi-am dat seama că e o persoană minunată şi că o să mă înţeleg foarte bine cu ea. Şi în cele din urmă, pe parcursul semestrului I, mi-am dat seama că am avut dreptate.
     Raluca este o persoană minunată, prietenoasă, frumoasă, deşteaptă şi sper să ne înţelegem pe parcursul  a patru ani la fel de bine ca acum .      
                                                                                                                 Semnat Theo cu "Th" 

Sunetul Mării...

Stăteam pe plajă într-o seară,
Visam la o minune,
Auzeam un sunet de chitară,
Vedeam o stea, un nume.

Vedeam un chip necunoscut,
Care-mi dădea putere, 
Era un gând foarte plăcut,
Venit cu-ntârziere.

Aveam în inimă doar dor
Și multă durere,
Apoi vedeam plutind pe-un nor,
Un vis, o mângâiere.

Valuri se spărgeau la mal, 
Doar eu, marea și luna.
Stăteam ca la un bal,
Și retrăiam furtuna.

                                                                                                                                           Cristina O.

Mereu împreună!



     Am terminat cu examenele... Aşteptăm cu nerăbdare repartizarea ce va fi făcută. Timpul de aşteptare a fost plin de o încărcătură emoţioanală, stăteam amândouă şi ne întrebam dacă destinul ne va aduce împreună şi la liceu... După ce am primit vestea cea mare, am fost foarte încântate şi extrem de fericite, doar după ce am aflat că suntem împreună şi la liceu, în aceeaşi clasă, ne-am putut bucura de vacanţa de vară.
 

      Nu a existat zi în care să nu vorbim deloc, certurile ne-au apropiat şi mai tare. Ne cerem sfaturi una alteia înainte să facem ceva şi ne ajutăm reciproc. Vorbim orice, nu ne e frică să ne spunem secretele una alteia. Ne-a fost teamă mereu când una din noi avea probleme de sănătate şi am încercat să fim alături şi la bine şi la greu. La şcoală ne-am ajutat mereu, ne-am împărtaşit cunoştinţele proprii, n-am fost orgolioase. Mamele noastre ne-au învaţat să fim ca ele, dar, din păcate, noi nu eram întradevăr surori, ci verişoare, dar am devenit „surori” cu timpul.
     Mereu vacanţele le-am petrecut împreună și sărbătorile, de asemenea. Avem aceleaşi pasiuni, un singur lucru ne deosebeşte, și acesta este temperamentul. Serile când suntem împreună cântăm şi vorbim despre noi, despre zilele tumultuoase de la şcoală şi multe alte întâmplări..., atât fericite, cât şi mai puţin fericite care au avut loc în zilele precedente ...
     Ştiam cum era să fim împreună în şcoala generala, dar la liceu ne gândeam că este diferit, că ne vom face prieteni noi şi vom uita una de alta, dar nu a fost aşa, ba din contră, relaţia dintre noi a devenit mai strânsă și am reuşit să ne integrăm în noua clasă.




    Suntem mulţumite de clasa pe care o avem şi de domnul diriginte, care ne este ca un tată şi ne-a sprijinit încă de la începutul anului.

,,Oricine te poate face să zâmbeşti sau să plângi, dar e nevoie de cineva foarte special care îţi împrumută un zâmbet de-al lui când deja ai lacrimi în ochi’’acest citat ne defineşte cel mai bine. Nu am schimba nimic din trecut şi nu ne-am înlocui cu nimeni altcineva.


                                                                                   Lore&Amiii

luni, 16 decembrie 2013

Drum cu peripeţii!



    Eu şi prietena mea, Roxana, totodată colega mea de bancă încă din clasa întâi, ne îndreptam spre casă cu autobuzul de pe linia 5. Înainte cu  6 staţii  de capăt, urcă un domn îmbrăcat urât, neîngrijit şi nespălat, care se aşează în faţa noastră. Stă ce stă, ne studiază cu atenţie, după care ne întreabă dacă îi dăm 1000 de lei. Dânsul ne spunea că are acasă doi copii şi nu are ce să le dea de mâncare, rugându-ne să îi dăm noi bani.
    Eu îi spun că nu avem bani. Roxana, ca de obicei râdea, deoarece i se părea amuzantă situaţia. Dar ca el să nu îşi dea seama, îmi spunea să mă uit pe geam la ,,doamna aceea care...”, la “domnul acela care... “, omul de lângă noi probabil îşi dăduse seamă că noi râdeam de fapt de el, iar el râdea cu noi...
    Într-un final, se duce la un alt domn şi îi cere şi lui bani.
    Ne ridicăm şi noi şi mergem în faţă lângă şofer, ca să scăpăm de domnul insistent.  La  capăt, bărbatul coboară cu noi. De teamă să nu ne urmărească, eu şi Roxana o luăm la fugă, până la stația autobuzului ce ne ducea spre casă...
    Ca urmare a acestei întâmplări amuzante, tragem concluzia că oamenii sunt imprevizibili şi ciudaţi! 
                                                          Teo Zaiţev