Atenție la... neatenție

Totul a început prin anunțarea tezei. Vă dați seama? Prima teză la română din primul an de liceu. Emoții mari, dar nu prea. Am sperat că totul va fi bine și că nu voi avea emoții. Am sperat degeaba! Nici bine nu a intrat domnul diriginte în clasă că am început să tremur. Ne-a spus să scoatem o foaie de hârtie și să scriem cerința, care suna cumva asemănător cu alta...: ''Scrieți în minimum 50 de rânduri că o operă studiată de voi aparține speciei literare nuvela.'' Era o cerință ușoară și mereu când e ușor greșești. Am început prin a scrie definiția nuvelei. Și chiar după ce o terminasem de scris, mi-am spus în gând: ''Deci Hanul lui Mânjoală e nuvelă și Mara e roman.'', degeaba mi-am spus asta, fiindcă din cauza emoțiilor am început să povestesc despre Mara... Nu știu ce a fost în mintea mea pentru că exact eu la sfârșit am scris o frază care a început în felul următor: ''Mie mi-a plăcut romanul Mara fiindcă...''. După ce am dat teza și am realizat despre ce am scris, am început să plâng, evident, deoarece îmi învățasem și, atunci când înveți și greșești, e normal să te oftici... Așa că vă dau un sfat: Lăsați emoțiile deoparte și fiți atenți la cerințe. Citițile de 20 de ori dacă e nevoie, ca să nu greșiți, mai ales dacă știți...
    Vreau să îi mulțumesc domnului diriginte și colegelor mele care mi-au mai ridicat puțin moralul în acea zi! :)
                                           

                                                                                                                            Roxii J.