miercuri, 18 decembrie 2013

O zi de neuitat!


Astăzi, 18.12.2013, cea mai aşteptată zi de până acum, am dăruit cadouri de Crăciun. Eu eram foarte curioasă, deoarce nu ştiam ce o să primesc de la Roxana J.,  cea care mi-a făcut cadoul. Am observat că Roxi se purta ciudat,  încerca să se ascundă ca să nu înceapă să râdă.  Venise momentul aşteptat, era rândul Roxanei să meargă să ia cadoul de sub brad şi să mi-l dăruiască. Majoritatea fetelor au început să râdă şi să îmi filmeze reacţia, eu eram foarte emoţionată, în acelaşi timp şi foarte speriată, deoarece nu ştiam ce urma să se întâmple… (M-am chinuit câteva minute să desfac cadoul).  Ce credeţi că se afla în acea pungă? Înainte de a vă spune, ar trebui să ştiti că draga mea Roxana, pe lângă faptul că îmi este o prietenă adevărată, este o fată căreia îi trec o mulţime de idei trăsnite prin cap. Deci, am primit într-o punguţă mică o altă punguţă înconjurată de mult scotch, un cartof şi o ceapă :)) şi o mică felicitare. În timpul acesta (când eu mă chinuiam să desfac punguţa!) toţi râdeau, iar eu chiar nu ştiam cum să reacţionez, eram înconjurată de toată clasa şi de domnul diriginte, care au fost foarte curioşi să afle ce cadou am primit. După câteva secunde se strecoară şi Roxi printre ei cu o altă pungă… ADEVĂRATUL CADOU, în care am primit un pulover super drăguţ, o cană, un parfum care miroase superb, o ciocolată, o portocală şi, nu în ultimul rând, o felicitare în care mi-a scris foarte frumos, unde se regăseau şi aceste cuvinte minunate: ''Te iubesc mult, mult, mult!'' Şi eu o iubesc foarte mult şi îi mulţumesc din suflet pentru tot, mi-a plăcut extrem de mult ideea ei şi ambele cadouri sunt minunate!
Pentru toţi colegii au fost cadouri foarte frumoase şi de bun gust, toţi am fost mulţumiţi de ceea ce am pirmit. Nu am să uit niciodată această zi minunată!


                                                                                                              Lore


Un comentariu:

  1. Ce frumos.Și eu te iubesc foarte mult,și mă bucur că suntem colege,draga mea :*
    Mă bucur că ți-a plăcut cadoul de la mineee :o3

    RăspundețiȘtergere