Drum cu peripeţii!

    Eu şi prietena mea, Roxana, totodată colega mea de bancă încă din clasa întâi, ne îndreptam spre casă cu autobuzul de pe linia 5. Înainte cu  6 staţii  de capăt, urcă un domn îmbrăcat urât, neîngrijit şi nespălat, care se aşează în faţa noastră. Stă ce stă, ne studiază cu atenţie, după care ne întreabă dacă îi dăm 1000 de lei. Dânsul ne spunea că are acasă doi copii şi nu are ce să le dea de mâncare, rugându-ne să îi dăm noi bani.

    Eu îi spun că nu avem bani. Roxana, ca de obicei râdea, deoarece i se părea amuzantă situaţia. Dar ca el să nu îşi dea seama, îmi spunea să mă uit pe geam la ,,doamna aceea care...”, la “domnul acela care... “, omul de lângă noi probabil îşi dăduse seamă că noi râdeam de fapt de el, iar el râdea cu noi...

    Într-un final, se duce la un alt domn şi îi cere şi lui bani.

    Ne ridicăm şi noi şi mergem în faţă lângă şofer, ca să scăpăm de domnul insistent.  La  capăt, bărbatul coboară cu noi. De teamă să nu ne urmărească, eu şi Roxana o luăm la fugă, până la stația autobuzului ce ne ducea spre casă...

    Ca urmare a acestei întâmplări amuzante, tragem concluzia că oamenii sunt imprevizibili şi ciudaţi! 
                                                          Teo Zaiţev